Salutare comunitate,
Din câte știți deja, acum o săptămână a început perioada de testare a serverului nostru de RAGE:MP și vă invităm cu căldură să vă alăturați echipei noastre de testeri. Este un moment vital pentru noi și suntem nerăbdători să primim feedback-ul vostru pentru a putea face ajustările necesare unei experiențe de joc cât mai autentică și distractivă tuturor. Următorii aleși vor fi anuntați vinerea viitoare, pe 5 aprilie în timpul serii.
În urma eforturilor noastre, am reușit să rezolvăm 215 buguri minore, medii, majore și critice care au fost identificate în timpul sesiunilor de testare. De asemenea, am primit un număr semnificativ de sugestii valoroase din partea echipei noastre de testeri. Aceste sugestii ne-au ajutat să facem peste 93 modificări importante la gamemode-ul nostru, astfel încât să vă facem foarte plăcut timpul petrecut pe comunitate.
Până în prezent, echipa noastră de dezvoltare a alocat aproximativ 136 ore pentru a aduce îmbunătățiri serverului nostru, în timp ce testerii au petrecut peste 478 ore în testarea și furnizarea feedback-ului esențial.
Mai jos veți vedea toate changelog-urile trimise către echipa noastră, pe care aceștia le-au testat de mai multe ori pentru a se asigura că totul funcționează așa cum ne dorim.
[Changelog v2.1.0]
Added:
- Posibilitatea de a seta un waypoint în mașină, indiferent dacă ești pasager sau șofer.
- Notificări pentru comenzi precum /acceptreport, /denyreport, /acceptquestion și /denyquestion.
- Notificări pentru obținerea achievement-urilor.
- Culorile mașinilor afișate în comanda /dl.
- Detalii despre jucători din apropiere pentru cei cu /aduty.
- Aliasul pentru /avehiclemod: /avmod.
- Serverul se restartează automat în fiecare dimineață la ora 5:00.
- Autonomia pentru combustibil a fost mărită.
- NPC-urile din vehiculele la distanță dezactivate pentru client.
- Mențiunile în chat nu mai sunt case sensitive.
Changed:
- Licențele pentru PF și LEO au fost corectate; acum obții și licența PF când obții licența LEO.
- Comanda /dl pentru mașini: viteza este acum o valoare fixă și se poate vedea și numele modelului.
- Titlul "Tester" a fost schimbat în "Support"; toate comenzile asociate au fost actualizate.
- Comanda /giveplayeritem este acum "case insensitive"; acum denumirea item-ului poate fi scrisă și ca "geanta mare".
- Serverul de teste utilizează acum toate thread-urile; trebuie testat foarte bine pentru a evita căderile la deschidere.
- Unitatea de măsurare pentru combustibil a fost modificată în litri în loc de procente.
Fixed:
- Problema cu anim-editor când scoți arma a fost remediată.
- Problema cu trucker a fost rezolvată după resetare, împreună cu o problemă asociată cu punctul de livrare pentru afaceri.
- Bug-ul legat de animațiile editorului când scoți arma a fost remediat; acum poți utiliza comanda /stopanim.
- Comanda /fixrevive a fost remediată.
- Comanda /fixtextures pentru a reincărca texturile pe întreaga hartă a fost remediată.
[Changelog v2.2.0]
Added:
- Cage-urile de la casino vor afișa acum și prețul unui jeton.
- Au fost adăugate noile roti din ultimul DLC.
- Au fost adăugate client logs pentru developeri în #crash-logs.
- Aliasul /pentrance a fost adăugat: /ploc.
- A fost adăugat un label pentru animalele moarte la hunting.
- Acum poți folosi comanda /setdeveloper de la Admin 6.
- Acum poți folosi fly-mode doar dacă ești /aduty, Admin 6 nu mai necesită /aduty.
- A fost adăugată comanda /destroyroulette.
- Acum îți vei putea vedea monedele de donator în /stats.
Changed:
- Interfața /achievements a fost modificată, textul "BLOCAT" a fost înlocuit cu o iconiță.
- Interfața /settings a fost modificată, acum trebuie să fie mărită.
Fixed:
- Problema de la /sellchips și /buychips cu valorile negative a fost rezolvată.
- Ruleta a fost fixată, acum când ieși de la masă nu te scoate corect.
- Problema din /gotobusiness unde nu seta dimensiunea corectă a fost rezolvată.
- Comanda /revive a fost fixată, acum ranile se vor șterge după /revive.
- La /aduty, informațiile din /dl vor rămâne mereu afișate.
- Posibil a fost rezolvată problema cu server crash de la ora 13:12.
- Acum nu mai poți spama Y când vrei să intri la masa de ruleta/blackjack.
[Changelog v2.3.0]
Added:
- Aliasurile /despawnveh (/dv) și /vbuypark (/vbp) au fost adăugate.
- Comanda /resetmovementstyle a fost adăugată pentru a reseta modul de plasare pentru furniture.
- A fost adăugată comanda /destroyvehicle.
Changed:
- Sugestiile din chat au fost modificate.
Fixed:
- Comanda /spawnveh a fost rezolvată, acum mașina se va spawna în dimensiunea corectă.
- Mesajul de la /buychips care afișa valoarea unui jeton a fost scos.
- Interfața de la Mission Row Plastic Surgery a fost rezolvată.
- Slot-urile de la outfit au fost modificate.
- Comanda /anim stop a fost rezolvată.
- Problema când motorul se oprea din meniul de tuning, în secțiunea Neons, a fost rezolvată.
- Problema de la forcepayday a fost rezolvată.
- Problema cu aliasul de la /resetmovementstyle a fost rezolvată.
- Posibil a fost rezolvată problema de azi de ce a picat serverul. Din moment ce nu am putut să reproduc problema, a trebuit să o rezolv legat la ochi.
[Changelog v2.4.0]
Added:
- Au fost adăugate mai multe loguri la /furniture.
- Au fost adăugate mai multe informații despre QuickTp-uri pentru admini.
- A fost adăugată comanda /setvehicletitle pentru admini.
- Masinile custom dispun acum de un parametru în plus.
- Au fost adăugate informații noi în /stats.
Changed:
- /settime și /setweather acum nu mai schimbă /ptime și /pweather din interior.
- Unele funcții din diferite sisteme au fost rescrise.
Fixed:
- Problema când se oprea motorul în timp ce erai la mecanic și schimbai neonul a fost rezolvată.
- Problema la /stopfishing a fost rezolvată.
- Problema la /buychips, acum nu mai poți cumpăra 0 jetoane.
- Problema cu /speedlimit la testul DMV a fost rezolvată.
- Timer-ul din afaceri a fost reparat.
- Problema în care nu puteai adăuga iteme într-o afacere prin /shopmanager a fost rezolvată.
- Comenzile /freeze și /unfreeze au fost reparate.
- Problema legată de HP-ul și armura primite de la droguri a fost rezolvată.
- Problema la /changespawn a fost rezolvată.
- Problema legată de freeze-ul primit după /smokejoint a fost reparată.
- /ame-urile apar din nou, chiar dacă playerul și-a dezactivat propriul nametag.
- Problema în legătură cu /drugcut a fost reparată.
[Changelog v2.5.0]
Fixed:
- Problema la comanda /drugtest a fost rezolvată.
- Eroarea de la /spec a fost rezolvată.
- Debug message-ul de la /hotwire a fost scos.
- Jucătorii nu vor mai putea vinde 0 jetoane.
- Mesajele de eroare pentru /setroulettestatus au fost îmbunătățite.
- Timpul rămas până când vei putea intra la o masă de ruletă a fost adăugat.
- Input-ul de la ruletă nu se va mai dezactiva dacă pui o sumă mai mare decât ai jetoane.
- Când rezultatul la ruletă este 00, nu va mai arăta -1.
- Problema când scoti bet-ul să-ți actualizeze jetoanele din balanță corect a fost rezolvată.
- Când începe ruleta să se învârtă, nu mai poți da hover pe slot.
- Anim-editorul a fost dezactivat pentru blackjack.
- Viața/armura la /usedrugs a fost modificată (MAX. 50 ARMOUR & MIN. 15 HP dacă ai droguri care îți scad viața).
- Nu mai ai freeze când dai /smokejoint.
- Șansele de la /drugcut au fost rezolvate.
[Changelog v2.6.0]
Added:
- A fost adăugat un anti-spam pentru /startfire.
- De acum vei primi achievement-ul legat de proprietăți și la comanda /acceptproperty.
- Au fost adăugate mai multe verificări la /hotwire.
- De acum poți da /hotwire la orice mașină personală.
- A fost adăugat un anti-spam pentru CTRL + D de la furniture.
- Jucătorii vor fi notificați acum când vor intra într-o proprietate și cineva este cu Camera Mode.
- Ieșirile de la QuickTps vor apărea acum și în /nearbyquicktps.
Changed:
- Descrierea pentru achievement-ul "Strapped Up" a fost schimbată.
- Descrierea pentru achievement-ul "PCP Trauma" a fost schimbată.
- Mesajele de eroare pentru foc au fost îmbunătățite.
- De acum efectele de la joint vor începe doar la prima folosire.
- De acum cursorul va apărea de fiecare dată când runda de blackjack începe.
- De acum viața de la droguri se va salva.
- Poziția de spawn pentru bărci a fost actualizată.
- Ultima linie de pe chat se va salva acum în input.
- Controalele vor fi dezactivate acum cât timp ai chat-ul pornit.
Fixed:
- Problema cu achievement-ul pentru outfit-uri a fost rezolvată.
- Achievement-ul "BagUp" poate fi acum realizat și prin bind-ul de la inventar (I).
- Comanda /gethere a fost blocată cât timp ești la o masă de blackjack.
- Comanda /sa nu va mai arunca joint-ul.
- Comanda /smokejoint sau LMB nu va mai bloca jucătorul.
- Jucătorul nu va mai putea accesa comanda /changechar dacă este la o masă de blackjack și runda a început.
- Nu mai poți scoate o armă cât timp ești la o masă de blackjack.
- Problema cu notificările din desktop la fiecare payday a fost rezolvată.
- Problema când încerci să folosești Addreall a fost rezolvată.
- Problema când încerci să folosești Methadone a fost rezolvată.
- /helifreeze va funcționa acum pentru orice elicopter.
- Nu mai poți scoate o armă cât timp ești în minigame de la Lockpick.
- Jucătorii nu se vor mai spawna în aer deasupra QuickTp-ului.
- Stun Gun-ul și șansele pentru droguri au fost rezolvate.
- Problema de la high/low beam din speedometer a fost rezolvată.
- Problema din character selector cu controalele a fost rezolvată.
- Nu vei mai putea intra în mașină dacă ești încătușat.
[Changelog v2.7.0]
Added:
- Au fost adăugate câteva verificări pentru toate timerele de jucători, acum o să verifice dacă jucătorul este încă conectat pe server și vom evita viitoare crash-uri.
- A fost adăugată comanda /curelist pentru LSFD.
- Au fost adăugate câteva verificări pentru toate timerele de jucători, acum o să verifice dacă jucătorul este încă conectat pe serverul și vom evita viitoare crash-uri.
Changed:
- Daca o masina a fost sparta, doar LSPD on-duty va primi alerta.
- De acum daca vrei sa intri la o masa de blackjack it va arunca joint-ul automat.
- De acum cand mori intr-o masina nu o sa te mai scoata din ea, vei ramane inauntru cu o animatie.
- De acum daca ai armura si tragi in cap/gat/clavicula/picioare/maini, o sa-ti scada viata.
- A fost modificată limita pentru /pagesize la 30 linii.
- De acum daca caracterul este mort, nametag-ul nu o sa mai tina cont daca este dupa un obiect.
- De acum nu vei mai lua freeze daca incerci sa fumezi tigari.
Fixed:
- A fost rezolvata problema de la /activefires.
- A fost rezolvat /lockpick sa nu mai poti intra in minigame daca esti in masina.
- A fost rezolvata comanda /acceptcure pentru LSFD.
- A fost rezolvata problema cu /sellproperty.
- A fost rezolvata problema cu sagetile de la dealership, acum poti da click pe tot butonul.
- Animatia de la LSPD cand scoti arma a fost rezolvata.
- Au fost rezolvate rănile din /damages.
- De acum joint-ul nu mai plutește lângă caracter.
- De acum daca ai luat tazer, nu vei mai putea accesa comanda /sa, /anim si /useitem timp de 10 secunde.
- De acum daca incerci sa intri intr-o masina incuiata si vrei sa o descui rapid, caracterul nu va mai sparge geamul.
- De acum nu vei mai putea aprinde un joint la o masa de blackjack.
- De acum daca vrei sa intri la o masa de blackjack it va arunca joint-ul automat.
- De acum cand caracterul bea ceva și vrei să echipezi/schimbi o arma o să-ți oprească acțiunea.
[Changelog v2.8.0]
Added:
- Acum va fi trimisă o notificare în momentul în care un jucător încearcă să cumpere ceva de la AmmuNation și nu are destul loc în inventar.
- A fost adăugată o poziție pe hartă pentru a vinde carparts și alte piese auto.
- Au fost adăugate timere cu timpul rămas pentru /chop & /repairchop.
- Au fost create iteme noi pentru a folosi sistemul de chop.
- A fost creat un nou tip de magazin în care se află toate itemele menționate mai sus. (Hardware Store — tip: 15)
- Au fost adăugate animații la sistemul de chop.
- A fost adăugată comanda /fixveh.
- Au fost adăugate imagini pentru mai multe iteme din /inv.
- Au fost adăugate notificări la comanda /afk.
- Jucătorilor le va fi setat outfitul principal după ce părăsesc o facțiune.
Changed:
- A fost schimbată descrierea la achievement-ul "Going Green".
- A fost micșorat font size-ul nametag-urilor.
- A fost mărit range-ul pentru lock/unlock la quickTps.
Fixed:
- A fost rezolvată problema la NarcoCheck, acum în inventar vor apărea 0/5 folosiri în loc de 1/6.
- A fost rezolvată problema de la /vlock și "L" când se deschidea capota mașinii.
- Masinile care apartin unei factiuni nu mai pot fi dezmembrate.
- A fost rezolvată problema cu mesajele globale de la /speedlimit.
- Acum jucătorii răniți/morți nu mai pot folosi /vlock sau "L".
- A fost rezolvată problema când se bloca jocul dacă deschideai harta și apăsai T.
- A fost rezolvată problema cu elicopterele care se spawnau fără elice.
- A fost rezolvată problema cu blip-urile care rămâneau după ce mașina era despawnată.
- A fost rescrisă interfața de la /vg.
- A fost rezolvată problema de la ruleta.
- Au fost rezolvate mai multe probleme la interfața inventarului.
- Au fost rezolvate mai multe probleme la logica inventarului.
- Au fost rescrise mai multe sisteme.
- Comanda /gotoprop funcționează acum și cu numele unei proprietăți.
- A fost schimbată locația unde se vor spawna bărcile.
Vă mulțumim pentru sprijinul vostru și pentru interesul pe care îl arătați față de proiectul nostru, prezent încă din copilărie!
Toate cele bune,
România Roleplay Management